Consider că nu este important doar să alegi un profesionist pentru a surprinde momentele frumoase din viața ta, ci, înainte de toate, este important să alegi un prieten, un confident, care va ințelege pe deplin care sunt dorințele tale și va fi la fel de implicat ca și tine.
Fotografia nu este doar o sursă de venit pentru mine, este o pasiune pe care am descoperit-o cu mult timp în urma și pe care vreau să o dezvolt, să lucrez cu oameni care au povești frumoase, să fiu martor la evenimentele importante din viața lor și să creionăm împreună amintiri de care iși vor aminti cu drag pe măsura ce va trece timpul.
Vreau, înainte de toate, să fiu perceput ca un prieten, pentru ca nu puține au fost momentele în care am lăsat de la mine, fiind vorba de situații speciale, însă au fost și momente în care m-am implicat direct în organizarea evenimentului pe care urma să îl fotografiez, când am ajutat cu rezolvarea unor situații neprevazute.
Am ținut să menționez acest aspect deoarece vreau să fiu alături de voi cu orice sfat/informație care să vă ajute, comunicarea stă la baza unui eveniment reușit.
Sunt tată, soț, unchi, naș, văr, cumnat…un om simplu. Pot spune ca sunt un norocos, înconjurat de oameni calzi și o multime de prieteni super tari.
Cred că mereu există o conexiune când cunoști oameni noi și știi dacă poți să te adaptezi la cerintele lor. Toți facem asta la un moment dat, toți vrem ca momentul nostru să fie împărtașit și de cei din jurul nostru.
Nu pot covinge pe toată lumea cum sunt eu în câteva randuri, te invit să ne cunoaștem și să descoperi daca sunt cel care ar trebui să îți documenteze povestea.
Dacă totuși ți-am stârnit curiozitatea, nu ezita să mă contactezi.